destina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESTINÁ, destinez, vb. I.
Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi.
2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din
fr. destiner, lat. destinare.destina (Dicționar de neologisme, 1986)DESTINÁ vb. I. tr. 1. A stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit.
2. A meni, a sorti. [P.i.
-nez și
destín. / < fr.
destiner, it., lat.
destinare].
destina (Marele dicționar de neologisme, 2000)DESTINÁ vb. tr. 1. a stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit. 2. a meni, a sorti; a dedica, a consacra. (< fr.
destiner, lat.
destinare)
destina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)destiná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
destineázădestinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)destinà v.
1. a da o destinațiune, un scop:
îl destină științei; 2. a rezerva:
îi destină un premiu; 3. a se prepara la:
se destină învățământului.destina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESTINÁ, destinez, vb. I.
Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi.
2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. — Din
fr. destiner, lat. destinare.