destinà - explicat in DEX

destina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare.

destina (Dicționar de neologisme, 1986)
DESTINÁ vb. I. tr. 1. A stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit. 2. A meni, a sorti. [P.i. -nez și destín. / < fr. destiner, it., lat. destinare].

destina (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DESTINÁ vb. tr. 1. a stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit. 2. a meni, a sorti; a dedica, a consacra. (< fr. destiner, lat. destinare)

destina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
destiná (a ~) vb., ind. prez. 3 destineáză

destinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
destinà v. 1. a da o destinațiune, un scop: îl destină științei; 2. a rezerva: îi destină un premiu; 3. a se prepara la: se destină învățământului.

destina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. — Din fr. destiner, lat. destinare.