descurca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESCURCÁ, descúrc, vb. I.
1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci.
2. Refl. și
tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită.
3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. –
Des1- +
[în]curca.
descurca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)descurcá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
descúrcă; conj. prez. 3
să descúrcedescurcà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)descurcà v.
1. a desface un lucru;
2. a lămuri:
descurcă-mi fraza asta; 3. a ieși din încurcătură:
descurcă-te, cum vei putea. [V.
încurcà].descurca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESCURCÁ, descúrc, vb. I.
1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci.
2. Refl. și
tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită.
3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. —
Pref. des- + [în]
curca.