descurajare - explicat in DEX

descurajare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. – V. descuraja.

descurajare (Dicționar de neologisme, 1986)
DESCURAJÁRE s.f. Acțiunea de a descuraja și rezultatul ei; demoralizare, descumpănire. [< descuraja].

descurajare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*descurajáre f. Acțiunea de a saŭ de a te descuraja, perderea curajuluĭ.

descurajare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
descurajáre s. f., g.-d. art. descurajắrii; pl. descurajắri

descurajare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
descurajare f. pierderea curajului.

descurajare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESCURAJÁRE, descurajări, s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care și-a pierdut curajul; deprimare, demoralizare. — V. descuraja.