deplânge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPLẤNGE, deplấng, vb. III.
Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [
Perf. s. deplânséi, part. deplấns] –
De4 +
plânge (după
fr. déplorer).