deplânge - explicat in DEX

deplânge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânséi, part. deplấns] – De⁴ + plânge (după fr. déplorer).

deplânge (Dicționar de neologisme, 1986)
DEPLÂNGE vb. III. tr. A plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva). [P.i. deplâng. / < de- + plânge, după fr. déplorer].

deplânge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns

deplânge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deplânge v. a plânge tare, a jeli. [Modelat după fr. déplorer].

deplânge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] — Pref. de- + plânge (după fr. déplorer).

deplânge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEPLÂ'NGE vb. tr. a plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva); a deplora. (după fr. déplorer)