curteni - explicat in DEX

curteni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. – Din curtean.

curteni (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
curténi s.m. pl. (înv.) 1. persoane care îndeplinesc slujbe la curtea domnească. 2. soldați din garda călăreață a domnitorului; viteji, slujitori, ostași de curte.

curteni (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
curtení, curtenésc, vb. IV (înv.) 1. a curta, a face curte (cuiva). 2. a lua pe cineva în serviciul unei curți (domnești sau boierești). 3. a recomanda, a susține pe cineva, a pune o vorbă bună pentru cineva. 4. a vizita pe cineva acasă; a i se închina. 5. (refl.) a se ciopli, a se stila, a învăța manierele elegante.

curteni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curtení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. curtenésc, imperf. 3 sg. curteneá; conj. prez. 3 să curteneáscă

curteni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURTENÍ, curtenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A curta. — Din curtean.

curtenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curtenì v. a curta pe cineva.