culminație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊
Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din
fr. culmination.culminație (Dicționar de neologisme, 1986)CULMINÁȚIE s.f. 1. Moment în care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊
Punct de culminație = punctul cel mai înalt atins de un astru.
2. Moment de maximă încordare a relațiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen.
-iei, var.
culminațiune s.f. / < fr.
culmination, it.
culminazione].
culminație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CULMINÁȚIE s. f. 1. trecere a unui astru la meridianul unui loc. ♦ punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. 2. punct culminant. (< fr.
culmination)
culminație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)culmináție (-ți-e) s. f.,
art. culmináția (-ți-a), g.-d. art. culmináției; pl. culmináții, art. culmináțiile (-ți-i-)culminație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CULMINÁȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊
Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. — Din
fr. culmination.