culmina - explicat in DEX

culmina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CULMINÁ, pers. 3 culmineáză, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

culmina (Dicționar de neologisme, 1986)
CULMINÁ vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălțime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare înălțime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat.bis. culminare].

culmina (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CULMINÁ vb. intr. (despre aștri) a atinge punctul de culminație. ◊ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)

culmina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
culminá (a ~) vb., ind. prez. 3 culmineáză

culmina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CULMINÁ, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. — Din fr. culminer, lat. culminare.

culminà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
culminà v. a atinge punctul culminant, vorbind de un astru.