cugetător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și
f. Gânditor. –
Cugeta +
suf. -ător.cugetător (Dicționaru limbii românești, 1939)cugetătór, -oáre adj. Care cugetă bine.
Liber-cugetător, care nu recunoaște nicĭ o autoritate în materie de religiune.
cugetător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cugetătór s. m.,
pl. cugetătóricugetător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cugetător a. și m. cel ce cugetă, ale cărui cugetări sunt serioase, profunde;
liber-cugetător, care nu recunoaște nicio autoritate în materie de opiniuni religioase.
cugetător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUGETĂTÓR, -OÁRE, cugetători, -oare, s. m. și
f. Gânditor. —
Cugeta +
suf. -ător.