cufuri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cufurí (-résc, -ít), vb. refl. –
1. A avea diaree. –
2. A muri de frică. –
Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la
forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165);
cf. gal. esforricar. –
Der. cufureală, s. f. (diaree);
cufuricios, adj. (laxativ);
cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios).
Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un
der. expresiv de la
cufuri.cufuri (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cufuri, cufuresc v. r. a avea diaree
cufuri (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cufurí, cufur, vb. tranz., refl. – A avea diaree. – Lat. *conforire, de la forire (Pușcariu, Candrea-Densusianu cf. DER).
cufuri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cufurí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. cufurésc, imperf. 3
sg. cufureá; conj. prez. 3
să cufureáscă