cugeta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cugetá (cugetát, cugetát), vb. – A se gîndi, a reflecta, a medita.
Lat. cōgĭtāre (Pușcariu 431; Candrea-Dens., 425; REW 2027; DAR);
cf. alb. kuitoń (Meyer 210; Philippide, I, 637),
v. it. coitare, v. fr. cuidier, sp.,
port. cuidar. –
Der. cuget, s. n. (gîndire, judecată, reflecție; rațiune, spirit; imaginație; judecată; părere; intenție; conștiință), care de asemenea ar putea fi un
der. romanic,
cf. lec. kúšetu, v. esp.
cuita, gal. coita; cugetător, s. m. (gînditor; filozof);
cugetăcios (
var. cugetăreț),
adj. (
înv., rezonabil, judicios);
cugetare, s. f. (reflecție; meditație; aforism, maximă);
necugetat, adj. (nerespectuos);
precugeta, vb. (a premedita), format artificial pe baza
fr. préméditer.