cuceritor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare s. m. și
f. 1. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri.
2. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. ♦ (Adjectival) Care cucerește (
I 2).
Zâmbet cuceritor. –
Cuceri +
suf. -tor.cuceritor (Dicționaru limbii românești, 1939)cuceritór, -oáre adj. și s. Care cucerește cu armele. Care te captivează (te atrage):
o privire cuceritoare.cuceritor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuceritór adj. m.,
s. m.,
pl. cuceritóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. cuceritoárecuceritor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuceritor m.
1. cel ce face mari cuceriri (ca Alexandru, Anibal);
2. fig.
cuceritori de inimi AL.
cuceritor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană, popor, țară etc. care face sau a făcut cuceriri.
2. S. m. și
f. Bărbat sau femeie care reușește să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus.
3. Adj. Care cucerește (I 2).
Zâmbet cuceritor. — Cuceri +
suf. -tor.