cucernic - explicat in DEX

cucernic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Cuceri + suf. -nic.

cucernic (Dicționaru limbii românești, 1939)
cucérnic, -ă adj. (d. a cuceri). Smerit, evlavios: preut [!] cucernic, o cucernică închinăcĭune.

cucernic (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
cucérnic, -ă, (cuciarnic, cuciernic), adj. – Plăcut, simpatic, mândru; hireș, frumos. – Din cuceri „a-și atrage simpatia” (< lat. *conquerire) + -nic.

cucernic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cucérnic adj. m., pl. cucérnici; f. cucérnică, pl. cucérnice

cucernic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cucernic a. 1. smerit, evlavios: cucernică închinare; 2. titlu dat preoților: cucernice părinte!

cucernic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUCÉRNIC, -Ă, cucernici, -ce, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. — Cuceri + suf. -nic.