cucernicie - explicat in DEX

cucernicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. – Cucernic + suf. -ie.

cucernicie (Dicționaru limbii românești, 1939)
cucernicíe f. Cucerie, evlavie, calitatea de a fi cucernic. Titlu respectuos dat preuților [!]: cucernicia sa preutu.

cucernicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cucernicíe s. f., art. cucernicía, g.-d. cucernicíi, art. cucernicíei

cucernicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cucernicie f. 1. cucerie; 2. titulatură ecleziastică: cucernicia ta!

cucernicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUCERNICÍE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie, cucerie. ♦ (Însoțit de un pronume posesiv) Titlu care se dă preoților. — Cucernic + suf. -ie.