cucerire - explicat in DEX

cucerire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea ciuva. – V. cuceri.

cucerire (Dicționaru limbii românești, 1939)
cuceríre f. Acțiunea de a cuceri. Lucru cucerit: Algeria e o frumoasă cucerire a Franciiĭ.

cucerire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuceríre s. f., g.-d. art. cucerírii; pl. cuceríri

cucerire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cucerire f. fapta de a cuceri și efectul ei: lucrul cucerit.

cucerire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUCERÍRE, cuceriri, s. f. Acțiunea de a (se) cuceri și rezultatul ei; câștig, progres, izbândă. ◊ Expr. (Fam.) A face o cucerire = a-și atrage simpatia sau dragostea cuiva. — V. cuceri.