crivală (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)criválă, crivále, s.f. (reg.)
1. unealtă ciobănească în formă de crăcană, pe care stă drobul de sare, pentru a-l linge oile.
2. băț despicat în două la un capăt, cu care se prind șerpii.
3. parte a joagărului numită și: coacă, cocârlă, manivelă, vârtej.
4. unealtă de confecționat frânghii; crivea.
5. clește de lemn al dulgherului și tâmplarului; teasc.
crivală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)criválă (-le), s. f. –
1. Ramură în formă de furcă avînd trei sau mai multe brațe; se înfige de obicei în pămînt și servește drept suport pentru bulgării de sare care se pun spre a-i lige oile. –
2. Furcă mică pentru a prinde șerpii fără a-i omorî. –
3. Curea de transmisie la ferăstrăul mecanic. –
4. Cîrlig de hamal. –
5. Șurub de tîmplărie. –
6. Traversă, suport. –
Var. crival, crivea. Sl. krivŭ „răsucit”, prin urmare dublet al lui
crivac.crivală (Dicționaru limbii românești, 1939)criválă f., pl.
e, ca
nicovală, -le (vsl.
krivalo, d.
krivŭ, curb; sîrb.
krivalja, un fel de viță. V.
crivea).
Est. Crivea, un fel de jug care se pune la peptu [!] cailor cînd treĭeră. Crivea, scîrleĭcă (de răsucit funiile). Un fel de strîngătoare dulgherească de forma unuĭ pătrat c´o lature [!] formată de un mare șurub tot de lemn de ținut strîns doŭă pĭese. O bucată de ramură maĭ groasă retezată și fixată în al căreĭ vîrf ramificat se pune drobu de sare pe care-l ling oile (în vest se numește așa și troaca în care se pune drobu).
Vest. Manivelă la joagăr.
crivală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crivală f.
1. coaca joagărului;
2. cleștele de lemn al dulgherului. [V.
crivea].