crivea (Dicționaru limbii românești, 1939)criveá f., pl.
ele (rudă cu
crivală, crivac, crivină).
Munt. Hreapcă. Zatcă, bățu cu care se strînge pe sulu din ainte [!] pînza țesută. O unealtă cu care dogaru sucește teĭu la legatu cercurilor de lemn. Scîrleĭcă, o unealtă compusă dintr´un dreptunghĭ care se învîrtește în prejuru [!] uneĭ axe și care se întrebuințează la făcutu funiilor.
Mold. sud. Crivală, un fel de jug care se pune la peptu [!] cailor cînd treĭeră. V.
cocîrlă.criveà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)criveà f.
1. băț de strâns pânza țesută pe sulul dinainte;
2. unealtă de dogar cu care se sucește teiul pentru legatul cercurilor de lemn;
3. un fel de greblă în partea de sus a coasei;
4. instrument compus dintr’un dreptunghiu care se învârtește împrejurul unei axe, servind la facerea frânghiilor de cânepă. [Slav. KRIVŬ, strâmb, încovoiat].