crivac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRIVÁC, crivacuri, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață.
2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime.
3. Piesă din scheletul unei ambarcații de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcației. –
Et. nec.crivac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crivác (-ce), s. n. –
1. Bîtă, ciomag. –
2. Fiecare din parii care formează cadrul pietrei fixe a morii de grîu. –
3. Bîrnă care întărește scheletul unor luntre. –
4. Scripete, troliu.
Bg.,
rut. krivak „lemn strîmb” (Cihac, II, 84).
Cf. crivală, crivină.crivac (Dicționaru limbii românești, 1939)crivác n., pl.
e (bg.
krivák, băț curb, d.
kriv, curb. V.
crivină). Coastă (lemn curb) la luntre (V.
cocîrlă). Niște lemne care țin peatra [!] fixă a moriĭ. Vîrtej de rîdicat [!] greutățĭ la ocne. Pe la 1700, o monetă [!] egală cu măriașu (sîrb.
krivak). – Și
grivac (Dobr.) și
scrivac (Cov.). V.
cușaclîc.crivac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crivác (instalație)
s. n.,
pl. crivácecrivac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crivac n.
1. vârtej de ridicat greutăți (la ocne);
2. lemn ce ține piatra zăcătoare a morii. [Rut. KRIVAK, bucata de lemn încovoiată].
crivac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRIVÁC, crivace, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață.
2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime.
3. Piesă din scheletul unei ambarcațiuni de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcațiunii. —
Et. nec.