creditor - explicat in DEX

creditor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur.

creditor (Dicționar de neologisme, 1986)
CREDITÓR, -OÁRE adj. Referitor la credite; care dă credit. // s.m. și f. Persoană, instituție etc. care a dat bani cu împrumut sau care are de primit o datorie. [Cf. it. creditore, fr. créditeur].

creditor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CREDITÓR, -OÁRE I. adj. referitor la credite; care a acreditat. II. s. m. f. 1. persoană fizică sau juridică care acordă, cu titlu de împrumut, o sumă de bani sau alte valori. 2. titular al unui drept de creanță. (< fr. créditeur, lat. creditor)

creditor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*creditór, -oáre s. (lat. créditor, -óris). Care are de luat banĭ de la altu. Adj. Cont creditor, care e deschis unuĭ debitor. V. debitor și datornic.

creditor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre

creditor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
creditor m. cui se datorește o sumă de bani.

creditor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). — Din fr. créditeur.