credul - explicat in DEX

credul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.

credul (Dicționar de neologisme, 1986)
CREDÚL, -Ă adj. Care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva. [Cf. fr. crédule, lat. credulus].

credul (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CREDÚL, -Ă adj. (și s.) care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva; naiv. (< fr. crédule, lat. credulus)

credul (Dicționaru limbii românești, 1939)
*crédul, -ă adj. (lat. crédulus). Lesne crezător, care crede lesne ceĭa de aude, încrezător. – Fals -úl (după fr. crédule).

credul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúle

credul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
credul a. care crede lesne tot ce-i se spune.

credul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. — Din fr. crédule, lat. credulus.