credincios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat)
1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză.
2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. –
Credință +
suf. -ios.credincios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)credinciós adj. m.,
pl. credincióși; f. credincioásă, pl. credincioásecredincios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)credincios a. și m.
1. care crede sau are credința:
2. care merită încredere;
3. care tine credința, care rămâne statornic.
credincios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat)
1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză.
2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. —
Credință +
Suf. -ios.credincĭos (Dicționaru limbii românești, 1939)credincĭós, -oásă adj. și s. (d.
credință). Fidel, în care te poțĭ încrede:
credincĭos cuĭva. Fidel, care crede în ceva:
credincĭos luĭ Dumnezeŭ.