cord (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORD2 s. n. Țesătură specială care este formată din fire de urzeală bine răsucite și foarte rezistente, iar firele din bătătură sunt subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din
fr. corde.cord (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORD1, corduri, s. n. (
Anat.) Inimă. – Din
lat. cor, -dis.cord (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORD3, corduri, s. n. Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare. –
Et. nec.cord (Dicționar de neologisme, 1986)CORD1 s.n. Inimă. [< lat.
cor].
cord (Dicționar de neologisme, 1986)CORD2 s.n. Țesătură cu urzeală formată din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită la fabricarea anvelopelor. [< engl.
cord – nume comercial].
cord (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cord, córduri, s.n. (înv.) spadă, sabie.
cord (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cord (córduri), s. n. – Inimă.
Lat. cor,-dis (
sec. XIX). Termen medical. –
Der. cordial, adj., din
fr.;
cordialitate, s. f.cord (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORD1 s. n. (anat.) inimă. (< lat.
cor, -dis)
cord (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORD2 s. n. țesătură de urzeală din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. (< germ.
Kord, engl.
cord, fr.
corde)
cord (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORD3(O)-, -CÓRD elem. „coardă, cordon anatomic”. (< fr.
cord/o/-, -chorde, cf.
lat. chorda, gr.
khorde)