consimțământ - explicat in DEX

consimțământ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).

consimțământ (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSIMȚĂMÂNT s.n. Încuviințare, aprobare. [Var. consimțimânt s.n. / < consimți, după fr. consentement].

consimțământ
consimțămấnt s.n. 1 Aprobare, încuviințare, asentiment. Consimțământul părinților... fiind ca și căpătat, nu mai era primejdie (M. I. CAR.). ◊ Expr. A(-și) da consimțământul v. da. ♦ Aderare de bunăvoie la ceva. ◊ Liber consimțământ v. liber. 2 (jur.) Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. ◊ Viciu de consimțământ v. viciu. ◊ Expr. A-și da consimțământul = a fi de acord cu termenii unui contract. 3 (med.) Acord al pacientului, sub semnătură, sau când este cazul, al tutorelui, al familiei pacientului, necesar în toate cazurile când o intervenție chirurgicală, o investigație sau un act terapeutic expun pacientul la un risc, indiferent de anvergura acestuia. • pl. -inte. și (înv.) consimțimấnt s.n. / consimți + -ământ, după fr. consentement. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

consimțământ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte

consimțământ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] — Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).

consimțământ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSIMȚĂMÂ'NT s. n. încuviințare, aprobare; asentiment. (după fr. consentement)