concrescență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCRESCÉNȚĂ, concrescențe, s. f. Creștere împreună, unire patologică a două țesuturi, a două formații anatomice etc. – Din
fr. concrescence, lat. concrescentia.concrescență (Dicționar de neologisme, 1986)CONCRESCÉNȚĂ s.f. Creștere împreună, patologică, a două țesuturi. [< lat.
concrescentia, cf. it.
concrescenza].
concrescență (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCRESCÉNȚĂ s. f. creștere împreună, patologică, a două țesuturi sau organe. (< fr.
concrescence, lat.
concrescentia)
concrescență (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CONCRESCÉNȚĂ (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. Unire patologică a două țesuturi.
2. (GEOL.) Asociere a particulelor minerale care constituie o rocă sau un minereu.
concrescență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concrescénță s. f.,
g.-d. art. concrescénței; pl. concrescénțeconcrescență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCRESCÉNȚĂ, concrescențe, s. f. Creștere împreună, unire patologică a două țesuturi, a două formații anatomice etc. — Din
fr. concrescence, lat. eoncrescentia.