concordie - explicat in DEX

concordie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCÓRDIE, s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.

concordie (Dicționar de neologisme, 1986)
CONCÓRDIE s.f. (Rar) Înțelegere; armonie. [Gen. -iei. / < lat., it. concordia].

concordie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONCÓRDIE s. f. bună înțelegere, armonie. (< lat. concordia)

concordie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*concórdie f. (lat. concordia, d. con-, împreună, și cor, cordis, inimă. V. discordie). Unirea inimilor și a voințelor (bună înțelegere, împogodire): a trăi în concordie.

concordie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
concórdie (-di-e) s. f., art. concórdia (-di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei

concordie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
concordie f 1. unirea spiritelor și a inimilor; 2. bună înțelegere între persoane.

concordie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. — Din lat. concordia.