concrețiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral de formă sferică sau neregulată, format prin depunerea rocilor sedimentare în jurul unui corp străin și prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. concrétion, lat. concretio, -onis.concrețiune (Dicționar de neologisme, 1986)CONCREȚIÚNE s.f. Concreționare. ♦ Depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ♦ Formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. [Pron.
-ți-u-. / < fr.
concrétion].
concrețiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCREȚIÚNE s. f. depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ◊ formațiune din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. (< fr.
concretion, lat.
concretio)
concrețiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*concrețiúne f. (lat.
concrétio, -ónis). Solidificare, întărire:
concrețiunea lapteluĭ. Reunirea unor părțĭ într´un corp solid:
concrețiune salină, petroasă. V.
conglomerat.concrețiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concrețiúne (-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúniconcrețiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concrețiune f.
1. solidificarea unui lichid:
concrețiunea laptelui; 2. reunirea mai multor substanțe într’un corp solid prin acțiunea timpului:
concrețiune călcară.concrețiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [
Pr.:
-ți-u-] — Din
fr. concrétion, lat. concretio, -onis.