conciliație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [
Pr.:
-li-a-] – Din
fr. conciliation, lat. conciliatio.conciliație (Dicționar de neologisme, 1986)CONCILIÁȚIE s.f. 1. Împăcare; conciliere; procedură de împăcare, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor.
2. (
Lit.) Figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. [Pron.
-li-a-, gen.
-iei, var.
conciliațiune s.f. / < fr.
conciliation, cf. lat.
conciliatio].
conciliație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCILIÁȚIE s. f. 1. conciliere. ◊ procedură, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. (<fr.
conciliation, lat.
conciliatio)
conciliație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conciliáție (-li-a-ți-e) s. f.,
art. conciliáția (-ți-a), g.-d. art. conciliáției; pl. conciliáții, art. conciliáțiile (-ți-i-)conciliație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCILIÁȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [
Pr.:
-li-a-] — Din
fr. conciliation, lat. conciliatio.