conciliabul - explicat in DEX

conciliabul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum.

conciliabul (Dicționar de neologisme, 1986)
CONCILIÁBUL s.n. 1. Consfătuire secretă între persoane care plănuiesc, pun la cale ceva (nepermis). 2. Reuniune a prelaților schismatici. [< lat. conciliabulum, cf. fr. conciliabule].

conciliabul (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONCILIÁBUL s. n. 1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis). 2. reuniune a prelaților schismatici. (<fr. conciliabule, lat. conciliabulum)

conciliabul (Dicționaru limbii românești, 1939)
*conciliábul n., pl. e (lat. conciliábulum). Adunare de schizmaticĭ. Adunare secretă p. a complota: a ținea [!] conciliabule.

conciliabul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule

conciliabul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conciliabul n. întrunire secretă cu scop rău.

conciliabul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] — Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum.