concilia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCILÍA, conciliez. vb. I.
Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (
Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [
Pr.:
-li-a] – Din
fr. concilier, lat. conciliare.concilia (Dicționar de neologisme, 1986)CONCILIÁ vb. I. tr. A soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord, a împăca. [Pron.
-li-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < lat., it.
conciliare, cf. fr.
concilier].
concilia (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCILIÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord. 2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. (<fr.
concilier, lat.
conciliare)
concilia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conciliá (a ~) (-li-a) vb.,
ind. prez. 3
conciliáză, 1
pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3
să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)concilia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCILIÁ, conciliez, vb. I.
Intranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. ♦ (
Jur.) A încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. [
Pr.:
-li-a] — Din
fr. concilier, lat. conciliare.concilià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concilià v.
1. a pune de acord persoane de diferite opiniuni, interese sau c1ase;
2. a acorda lucruri ce sunt sau par contrare
3. a câștiga, a atrage:
talentele sale îi conciliază favoarea tuturor; 4. a se învoi, a se împăca.