conciliant - explicat in DEX

conciliant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.

conciliant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONCILIÁNT, -Ă adj. care se lasă ușor înduplecat; împăciuitor. (<fr. conciliant)

conciliant (Dicționar de neologisme, 1986)
CONCILIÁNT, -Ă adj. Împăciuitor; ușor de înduplecat. [Pron. -li-ant. / cf. fr. conciliant].

conciliant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*conciliánt, -ă adj. (fr. conciliant). Propriŭ a concilia spiritele (împăcĭuitor): om, cuvînt conciliant.

conciliant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte

conciliant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conciliant a. dispus, propriu a concilia spiritele.

conciliant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] — Din fr. conciliant.