concede (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCÉDE, concéd, vb. III.
Tranz. (
Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din
fr. concéder.concede (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCÉDE vb. tr. a admite, a recunoaște; a îngădui, a încuviința; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept. (<fr.
concéder)
concede (Dicționar de neologisme, 1986)CONCÉDE vb. III. tr. A îngădui; a acorda. ♦ A ceda de bunăvoie (un privilegiu, un drept etc.). [P.i.
concéd, conj.
-ceadă. / < fr.
concéder, cf. it., lat.
concedere].
concede (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)concéde (-d, -cés), vb. – A îngădui, a încuviința; a ceda un drept.
Fr. concéder. Participiul nu se folosește. –
Der. concediu, s. n., din
fr. congé, it. congedo, contaminat cu
concede; concedia, vb.;
concesie, s. f., din
fr. concession.concede (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concéde (a ~) (
livr.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. concéd, 3
sg. concéde; conj. prez. 3
să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la
perf. s.,
m.m.c.p.,
part., forme compuse cu
part.)
concede (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concede v.
1. a acorda ca privilegiu:
a concede unei companii o linie ferată; 2. a ceda (într’o discuțiune).
concede (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCÉDE, concéd, vb. III.
Tranz. (
Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. — Din
fr. concéder.