conabiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONABÍU, -ÍE, conabii, adj. Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. ♦ (Substantivat,
n.) Culoare vișinie. – Din
tc. kunebi.conabiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)conabíu (conabíe), adj. – Roșu închis, stacojiu.
Tc. kunabi, din
arab. ’unnabi „de culoarea unui fruct roșu” (Iogu,
GS, V, 181). Este greșită explicația lui Șeineanu, II, 149, bazată pe
tc. kunebi „de cînepă” și acceptată de DAR.
conabiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conabíu1 (
înv.)
adj. m.,
f. conabíe; pl. m. și
f. conabíiconabiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conabíu2 (
înv.)
s. n.,
art. conabíulconabiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)conabiu a. roșu închis, vișiniu:
un biniș conabiu. [Cf. turc. KUNEBI, de cânepă].
conabiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONABÍU, -ÍE, conabii, adj.,
s. n. 1. Adj. (
Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu.
2. S. n. Culoare conabie (1). — Din
tc. kunebi.conabiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)conabíŭ și
cunabíŭ, -íe adj. (turc.
kunabi, kunebi, de cînepă [pin [!] aluz. la coaja semințeĭ], d.
kunab, kuneb, ar.
kunneb, cînepă. V.
cînepă). Roș vișiniŭ saŭ ca sfecla:
un țăran cu fața conabie ca sfecla (Delv.). S. n., pl.
urĭ. O substanță granuloasă care colorează conabiŭ. – Și
cănăbiŭ. V.
cînépĭŭ, pătlăginiŭ, sanghin.