conăcar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONĂCÁR, conăcari, s. m. (
Reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunții; colăcar. –
Cf. colăcar.