con (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CON-1 Element de compunere însemnând „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive (
conșcolar, coreferent), a unor verbe (
conlocui, conviețui etc.) sau a unor adjective (
conațional). [
Var.:
co-] – Din
fr. co(
n)- (
lat. cum-).
con (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CON2, conuri, s. n. 1. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan.
2. (
Geogr.; în sintagmele)
Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupțiilor vulcanice, din lavă, cenușă etc.
Con de dejecție = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenți acolo unde se micșorează panta; agestru. ♦ (
Fiz.)
Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață.
3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din
fr. cône.con (Dicționar de neologisme, 1986)CON- Element prim de compunere savantă care are semnificația „împreună cu”. [Var.
co-, com-. / < fr.
co(n)-, lat.
con – cu].
con (Marele dicționar de neologisme, 2000)CON1-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr.
co/n, m/-, cf. lat.
com <
cum = cu)
con (Marele dicționar de neologisme, 2000)CON2 s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ◊
~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan;
~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. fructul coniferelor. (<fr.
cône, lat.
conus)
con (Marele dicționar de neologisme, 2000)CON3 prep. (muz.) „cu”. (<it.
con)
con (Marele dicționar de neologisme, 2000)CON1-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)”, „spre ceva”, „alături”. (<fr.
co/n, m/-, cf. lat.
com <
cum = cu)
con (Dicționar de neologisme, 1986)CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (
p. ext.) obiect cu o astfel de formă;
Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan;
con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață.
2. Fructul coniferelor. [Pl.
-nuri. / < lat.
conus, gr.
konos, cf. fr.
cône].
con (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CON- (CO-) ({s}
lat. co[n]-) Element de compunere însemnînd „împreună cu”, care servește la formarea unor substantive și a unor verbe.
con (Dicționaru limbii românești, 1939)*1) con n., pl.
urĭ (vgr.
kônos, con, cucuruz, fruct de brad).
Geom. Figură produsă de o linie dreaptă care, fiind fixă la un capăt, descrie cu cel-lalt capăt un cerc saŭ și o elipsă.
Bot. Cucuruz de brad.