conabiu - explicat in DEX

conabiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj. Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare vișinie. – Din tc. kunebi.

conabiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
conabíu (conabíe), adj. – Roșu închis, stacojiu. Tc. kunabi, din arab. ’unnabi „de culoarea unui fruct roșu” (Iogu, GS, V, 181). Este greșită explicația lui Șeineanu, II, 149, bazată pe tc. kunebi „de cînepă” și acceptată de DAR.

conabiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conabíu¹ (înv.) adj. m., f. conabíe; pl. m. și f. conabíi

conabiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conabíu² (înv.) s. n., art. conabíul

conabiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conabiu a. roșu închis, vișiniu: un biniș conabiu. [Cf. turc. KUNEBI, de cânepă].

conabiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONABÍU, -ÍE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). — Din tc. kunebi.

conabiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
conabíŭ și cunabíŭ, -íe adj. (turc. kunabi, kunebi, de cînepă [pin [!] aluz. la coaja semințeĭ], d. kunab, kuneb, ar. kunneb, cînepă. V. cînepă). Roș vișiniŭ saŭ ca sfecla: un țăran cu fața conabie ca sfecla (Delv.). S. n., pl. urĭ. O substanță granuloasă care colorează conabiŭ. – Și cănăbiŭ. V. cînépĭŭ, pătlăginiŭ, sanghin.