conac - explicat in DEX

conac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. – Din tc. konak.

conac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
conác, conáce, s.n. (înv.) 1. casă boierească la țară, pe o moșie. 2. reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect. 3. hotel turcesc. 4. loc de popas; stație de poștă; popas. 5. han, gazdă. 6. distanță de la un loc de popas la altul; poștă. 7. interval de timp egal cu o jumătate de zi. 8. locuință ciobănească departe de sat. 9. una din cele trei părți ale zilei de lucru. 10. una din cele trei mâncări de peste zi. 11. zi de lucru. 12. vas pentru gătirea bucatelor.

conac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
conác (conáce), s. n. – 1. Oprire, popas, haltă. – 2. Perioadă de timp, etapă. – 3. Han, loc de popas. – 4. Reședința oficială a solilor turci pe lîngă domnii Moldovei și Munteniei. – 5. Reședința unei autorități sau societăți oficiale. – 6. Reședință, casă boierească. – 7. Casă izolată, departe de o localitate. – 8. Diviziune a zilei de muncă, corespunzînd intervalului dintre două mese, timp în care se lucrează fără întrerupere. – 9. Una din cele trei mese zilnice: conacul întîi de dimineață, conacul al doilea (la prînz), cina de seară. – 10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac. Tc. konak (Roesler 596; Șeineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), cf. ngr. ϰονάϰι, alb., bg. konak. – Der. conăci, vb. (a se opri, a poposi; a găzdui, a hrăni); conăceală, s. f. (oprire, popas); conăcar, s. m. (dregător însărcinat cu organizarea găzduirii domnitorului sau a dregătorilor în misiune; flăcău care îl însoțește pe mire la nunțile populare), în cel de al doilea sens confundîndu-se cu colăcer sau colăcar; conacciu, s. m. (persoană însărcinată cu găzduirea domnitorului), din tc. konakçi (Șeineanu, II, 144).

conac (Dicționaru limbii românești, 1939)
conác n., pl. e (turc. konak, popas, d. konmak, a mînca, a poposi; ngr. konáki, alb. bg. konák). Stațiune, popas, loc de oprire (han, stațiune postală [odinioară] ș. a.). Rezidența unuĭ vizir saŭ unuĭ pașă (V. beĭlic). Rezidența unuĭ ispravnic (V. tact 2). Curtea (casa) boĭeruluĭ la moșie (sud). Timpu zileĭ pe la 9 dimineața și pe la 2 după amează [!] (cînd lucrătoriĭ de la cîmp se odihnesc). Distanța între doŭă conace (loc saŭ timp): cale de treĭ conace, ziŭa de muncă are treĭ conace (de la 4-9, de la 9-2 și 2-7). A face conac, a poposi. V. mansiune.

coñac (Dicționaru limbii românești, 1939)
*coñác n., pl. urĭ (după numele orașuluĭ Cognac din Francia, celebru pin [!] rachiurĭ). Un fel de rachiŭ făcut din vin și care are coloarea [!] ceaĭuluĭ. V. rom.

conac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conác s. n., pl. conáce

conac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conac n. 1. od., loc de popas și de mas, stație de poștă: ordine strașnice pentru călesci, cai de poștă și conace GHICA; 2. reședința unui vizir sau pașă (od. și în cele două capitale ale țarii): la conac căĭ aducea, la conac lângă geamie POP.; 3. reședința unui ispravnic (spre deosebire de taht); 4. casă boie¬rească (la o moșie); 5. han, gazdă (de mas noaptea), loc de oprire (spre a mânca și a se odihni): a face conac, a poposi; 6. distanța între două stații de poștă: cale de trei conace ISP.; 7. intervalul de timp corespunzător, o jumătate de zi: poporul împarte ziua în două conace sau popasuri, unul la amiazi și celalt la asfințitul soarelui. [Turc. KONAK: sensurile 3—7 sunt încă populare, iar înțelesul primitiv subzistă în formele derivate].

conac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONÁC, conace, s. n. I. 1. Casă boierească la țară, pe o moșie. 2. Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pașă; cartier oficial. II. (Înv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanță de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumătate de zi. — Din tc. konak.