comitent - explicat in DEX

comitent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis.

comitent (Dicționar de neologisme, 1986)
COMITÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care încredințează cuiva un mandat, împuternicindu-l să-i facă anumite acte juridice; mandatar. [< germ. Kommitent, cf. it. commettente].

comitent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMITÉNT, -Ă s. m. f. cel care încredințează unui comisionar efectuarea unor operații comerciale sau financiare în contul său. (<germ. Kommitent, it. commettente)

comitent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*comitént, -ă s. (lat. committens, -éntis). Jur. Cel ce-l însărcinează pe altu să poarte grijă de interesele luĭ.

comitent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
comitént s. m., pl. comiténți

comitent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
comitent m. Jur. cel ce însărcinează pe un altul a purta grijă de interesele sale.

comitent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. — Din it. committente, lat. commitens, -ntis.