comite (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMÍTE1, comít, vb. III.
Tranz. A face, a înfăptui, a săvârși (o faptă rea). – Din
lat. committere.comite (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓMITE2, comiți, s. m. (
Înv.) Conducător administrativ al unui comitat. – Din
lat. comes, -itis.comite (Dicționar de neologisme, 1986)CÓMITE s.m. Șef al unui comitat. [Cf. lat.
comes, it.
comite].
comite (Dicționar de neologisme, 1986)COMÍTE vb. III. tr. A face, a săvârși, a făptui. [P.i.
comít. / cf. lat.
committere, fr.
commettre].
comite (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)comíte (-t, -ís), vb. – A săvîrși, a face, a înfăptui.
Lat. committere, fr. commettre (
sec. XIX),
conjug. ca
trimite. –
Der. comitent, s. m. (persoană care încredințează cuiva un mandat de împuternicire), din
germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectivă, comisie, delegație), din
fr. comité, prin intermediul
rus. komitet (Sanzewitsch 201);
comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care acționa la ordinul unui comitet, făcînd incursiuni pe teritoriul altor state), din
bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141).
comite (Marele dicționar de neologisme, 2000)CÓMITE1 s. m. conducător al unui comitat. (< lat.
comes, it.
comite)
comite (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMÍTE2 vb. tr. a face, a săvârși (ceva reprobabil). (< lat.
committere)
comite (Dicționaru limbii românești, 1939)*cómite m. (lat.
cómes, cómitis, tovarăș. V.
comis, conte).
Rar. Conte. Șef de comitat.
comite (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cómite1 s. m.,
pl. cómițicomite (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)comíte2 (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. comít; conj. prez. 3
să comítă; ger. comițấnd; part. comís