ciupitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUPITÚRĂ, ciupituri, s. f. 1. Pișcătură, înțepătură; (
concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pișcături;
spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă.
2. (Rar) Bucățică ruptă sau ciupită din ceva. –
Ciupi +
suf. -tură.ciupitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciupitúră s. f.,
g.-d. art. ciupitúrii; pl. ciupitúriciupitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciupitură f.
1. fapta ciupirii și efectul ei;
2. semn sau bubă de vărsat.
ciupitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIUPITÚRĂ, ciupituri, s. f. 1. Pișcătură, înțepătură; (
concr.) semn, urmă rămasă pe piele în urma unei pișcături;
spec. fiecare dintre micile cicatrice rămase după variolă.
2. (Rar) Bucățică ruptă sau ciupită din ceva. —
Ciupi +
suf. -tură.cĭupitură (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭupitúră f., pl.
ĭ. Rezultatu cĭupiriĭ. Semn rămas pe față după vărsat.