ciupi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUPÍ, ciupesc, vb. IV.
1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și provocând durere; a pișca. ◊
Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦
Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina.
2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca).
3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor.
4. Tranz. Fig. (
Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva).
5. Refl. Fig. (
Fam.) A se îmbăta puțin; a se chercheli. –
Cf. bg. čupja, scr. čupati.