chiuretare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIURETÁRE, chiuretări, s. f. Chiuretaj. –
V. chiureta.chiuretare (Dicționar de neologisme, 1986)CHIURETÁRE s.f. Acțiunea de a chiureta; chiuretaj. [<
chiureta].
chiuretare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chiuretáre (chiu-) s. f.,
g.-d. art. chiuretắrii; pl. chiuretắrichiuretare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIURETÁRE, chiuretări, s. f. Chiuretaj. —
V. chiureta.