chibzuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIBZUÍRE s. f. Acțiunea de
a (se) chibzui; judecată cumpănită, deliberare. –
V. chibzui.chibzuire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHIBZUÍRE s. f. Acțiunea de
a (se) chibzui; judecată cumpănită, deliberare.
chibzuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chibzuíre s. f.,
g.-d. art. chibzuíriichibzuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIBZUÍRE s. f. Acțiunea de
a (se) chibzui; judecată cumpănită, deliberare. —
V. chibzui.