chibzuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHIBZUÍT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. –
V. chibzui.chibzuit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHIBZUÍT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă, cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. –
V. chibzui.chibzuit (Dicționaru limbii românești, 1939)chibzuít, -ă adj. Care chibzuĭește bine, serios, echilibrat:
om chibzuit. Care e făcut cu chibzuĭală:
plan chibzuit.chibzuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHIBZUÍT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. —
V. chibzui.