chibzui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chibzuí (-uésc, chibzuít), vb. –
1. A presupune, a face supoziții. –
2. A reflecta, a medita, a gîndi. –
3. A delibera, a schimba impresii. –
4. A dispune, a organiza, a plănui.
Mag. képezni „a forma, a alcătui” (DAR). Miklosich,
Fremdw., 97, se gîndea la
mag. kobzoni, de unde
rut. kobzovati. Berneker 498 pleacă de la
mag. képzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov.
kebzovati. –
Der. chibz, s. n. (preocupare; supoziție, calcul);
chibzuială (
var. chibzuință),
s. f. (reflecție, supoziție; deliberare; conciliabul, opinie);
nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit);
chibzuitor, adj. (prudent, prevăzător).