chică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍCĂ, chici, s. f. (
Pop. și
fam.) Părul de pe cap;
spec. păr lăsat să crească lung pe ceafă sau pe spate; plete. ◊
Expr. A face (cuiva)
chica topor (sau
măciucă) sau
a face (cuiva)
morișcă în chică = a trage (pe cineva) de păr;
p. ext. a bate zdravăn. ◊ Compus:
chica-voinicului = plantă erbacee ornamentală, cu frunze despicate în lobi și cu flori albastre (
Nigella damascena). – Din
sl. kyka.