cherestea - explicat in DEX

cherestea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHERESTEÁ, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puțin două fețe plane și paralele, rezultat din tăierea buștenilor la gater și întrebuințat de obicei în construcție. 2. Fig. (Fam.) Construcție fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ◊ Expr. N-are cherestea sau îi lipsește cheresteaua, se spune despre o persoană nesimțită, nepunctuală. – Din tc. kereste.

cherestea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cheresteá (cherestéle), s. f. – 1. Lemn de construcție. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Șeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s. m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s. f. (depozit de cherestea).

cherestea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cherestea s. f. sg. obraz.

cherestea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHERESTEÁ, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos rezultat din tăierea buștenilor cu ferăstrăul, întrebuințat de obicei în construcție; lemnărie întrebuințată la scheletul unei construcții. 2. Fig. (Fam.) Construcție solidă, structură osoasă. E un om cu o cherestea uriașă; un cap ca de taur, părul negru des (CARAGIALE). – Tc. kereste.

cherestea (Dicționaru limbii românești, 1939)
cheresteá f., pl. ele (turc. keraste, pop. kereste). Lemne de construcțiune. Lemnăria uneĭ zidirĭ, scheletu uneĭ corăbiĭ. Părțile principale ale uneĭ mașinĭ (schelet).

cherestea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cheresteá s. f., art. cheresteáua, g.-d. art. cherestélei; pl. cherestéle

cherestea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHERESTEÁ, cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puțin două fețe plane și paralele, rezultat din tăierea buștenilor la gater și folosit de obicei în construcție. 2. Fig. (Fam.) Construcție fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ◊ Expr. N-are cherestea sau îi lipsește cheresteaua, se spune despre o persoană nesimțită, nepunctuală. — Din tc. kereste.

cheresteà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cheresteà f. 1. lemn de construcțiune: făcea de câțiva ani negoț de cherestea AL.; 2. podeala sau lemnăria unei zidiri; 3. fig. mecanismul interior: cheresteaua ceasornicului. [Turc. KEERESTÈ].