cherem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHERÉM s. n. (
Pop. și
fam.; în
expr.)
A fi (sau
a se afla, a sta etc.)
la cheremul cuiva = a fi (sau a se afla, a sta etc.) la discreția, la bunul plac al cuiva.
A avea pe cineva la cheremul său = a dispune de cineva după voie. – Din
tc. kerem „favoare, bunăvoință”.
cherem (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cherém (-muri), s. n. –
1. (Înv.) Favoare, generozitate. –
2. (În expresia
la cheremul) La discreția, la bunul plac.
Tc. kerem (Șeineanu, II, 106; Roesler 596; Lokotsch 1083).
cherem (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHERÉM s. n. (În
expr.)
(A fi) la cheremul cuiva = (a fi) la discreția, la bunul plac al cuiva.
A avea pe cineva la cheremul său = a dispune de cineva după voie. –
Tc. kerem „favoare, bunăvoință”.
cherem (Dicționaru limbii românești, 1939)cherém n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
kerem).
Fam. A fi la cheremu cuĭva, a fi supus capriciilor luĭ, a fi la discrețiunea luĭ.
cherem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cherém (
pop.,
fam., în
expr. la cherémul)
s. n.cherem (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cherem n. discrețiune, capriciu:
de acum îi la cheremul meu Al. [Turc. KEREM].
cherem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHERÉM s. n. (
Pop. și
fam.; în
expr.) (
A fi sau
a se afla, a sta etc.)
la cheremul cuiva = (a fi sau a se afla, a sta etc.) la discreția, la bunul plac al cuiva.
A avea pe cineva la cheremul său = a dispune de cineva după voie. — Din
tc. kerem „favoare, bunăvoință”.