cerculeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui
cerc; cercușor.
2. (Mai ales la
pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. –
Cerc +
suf. -uleț.cerculeț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui
cerc. 2. (La
pl.). Cute mici și dese care se fac ca garnitură la rochii, la bluze etc.
cerculeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cerculéț s. n.,
pl. cerculéțecerculeț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui
cerc; cercușor.
2. (Mai ales la
pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. —
Cerc +
suf. -uleț.