cerculeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERCULÉȚ, cerculețe, s. n. 1. Diminutiv al lui
cerc; cercușor.
2. (Mai ales la
pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. –
Cerc +
suf. -uleț.